Budget Analysis of Administrative Institutions and Sector Policies in the Social Area[EN]
Analiza Bugetară a Instituţiilor Administrative şi a Politicilor Sectoriale în Domeniul Social[RO]
Бюджетный анализ административных учреждений и отраслевых политик в социальном секторе[RU]
Analiza Bugetară a Instituţiilor Administrative şi a Politicilor Sectoriale în Domeniul Social
Scopul raportului
este a face o analiză bugetară a politicilor în domeniul social. Rezultatul
analizei va informa cititorul asupra eficienţei utilizării cheltuielilor
publice în cadrul instituţiilor publice administrative în limitele domeniilor
sectorului social şi înţelegerea exactă asupra priorităţilor politicilor
bugetare sociale în raport cu principalele grupuri beneficiare.
Sectorul social
include domeniul social, domeniul sănătate şi domeniul de educaţie. Analiza
bugetară presupune 2 aspecte: 1) analiza bugetelor administrative a
instituţiilor publice centrale din sector, şi 2) analiza politicilor bugetare
cu referire la principalele mecanisme de finanţare şi principalele grupuri
beneficiare ale politicilor sociale.
Raportul este
structurat în câteva capitole. În primul capitol se analizează structura
integrală a bugetelor din fiecare domeniu. În al doilea capitol se analizează
bugetele administrative ale instituţiilor executive centrale din domeniile
vizate. În al treilea capitol se analizează principalele mecanisme bugetare şi
principalele priorităţi de cheltuieli bugetare în domeniile vizate. Raportul
conţine comparaţii intersectoriale.
Concluziile
raportului sunt grupate în 3 categorii: concluziile privitor la eficienţa
folosirii bugetelor administrative, concluziile privitor la identificarea
priorităţilor de alocare a fondurilor bugetare şi concluziile privitor la
eficacitatea folosirii fondurilor bugetare. Raportul recomandă eficientizarea
utilizării cheltuielilor bugetare pentru necesităţile administrative prin
ridicarea productivităţii în agenţiile subordonate responsabile de
administrarea politicilor. Actualmente tehnologiile învechite folosite pentru
administrarea politicilor sociale relevă un cost mare şi menţinerea artificială
a numărului mare de angajaţi publici în instituţiile subordonate. O altă
recomandare care reiese din analiza bugetelor administrative este folosirea
obligatorie a procedurilor de procurări publice pentru mărfuri servicii; categoria
aceasta constituie în jur de 30% din toate sumele folosite. Raportul conţine
constatări exacte privitor la priorităţile bugetare pentru diferite grupuri
beneficiare. Sunt identificate sumele plătite în bani şi în servicii.

