Evaluation of Linguistic Education Policy Options for Bulgarians and Ukrainians in Moldova[EN]
Evaluarea opțiunilor de politici privind educația lingvistică pentru bulgari și ucraineni în Moldova[RO]
Оценка вариантов политик в отношении лингвистического образования для болгар и украинцев в Молдове[RU]
Evaluarea opțiunilor de politici privind educația lingvistică pentru bulgari și ucraineni în Moldova
Educația
bilingvă este educația care se desfășoară în două (generic mai mult de două)
limbi, cu alte cuvinte atunci când instruirea sau mediul de instruire se
desfășoară în două limbi. Educația bilingvă se referă la întreg curriculumul al
ciclului de învățământ sau la o parte a acestuia, în care proporția unei limbi față
de alta diferă și se poate modifica în timp. Educația bilingvă nu înseamnă
frecventarea de către elevi bilingvi a școlilor monolingve.
Pentru
învățământul bilingv conținutul programului educațional și curriculum-ul ar
trebui să fie compus din disciplinele existente în două limbi. Educație
bilingvă începe atunci când mai multe limbi sunt folosite simultan pentru
conținutul planurilor de învățământ și a curriculum-ului (științe, matematică,
discipline sociale), și nu doar predarea limbii în sine. Un alt aspect al
educației bilingve rezidă în scopul acesteia. Pe scurt, scopul educației
bilingve este de a promova, menține, și cultiva persoanele bilingve existente
și, în același timp, a oferi suport cuprinzător persoanelor bilingve prin
cunoaștere profundă și profesională a mai multor limbi. Cea din urmă se numește
bilingvism aditiv. Bilingvismul
aditiv presupune adăugarea activă a cunoașterii unei alte limbi prin
intermediul programelor educaționale. Bilingvismul aditiv este opus așa-numitului bilingvism substractiv, care presupune înlocuirea unei limbi cu alta, preponderent limba grupului
dominant. În lumina acestor definiții doar bilingvismul aditiv ar putea fi cu
adevărat clasificat ca educație bilingvă (multilingvă).
Modele bilingve. Având în vedere
distincția clară dintre bilingvismul aditiv și bilingvismul substractiv, în
continuare educația bilingvă se poate clasifica în baza obiectivelor sale. Modelele bilingve ar putea
viza planificarea lingvistică a unui rol al limbii; ea poate
avea o orientare ideologică pentru a obține diversitate lingvistică sau culturală în societate. Literatura de
specialitate identifică trei grupuri majore de educație bilingvă: modele de tranziție, modele de întreținere și modele de îmbogățire.

