Declaraţia Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) cu privire la altercaţia în preajma Reşedinţei de Stat dintre simpatizanţii PCRM şi forţele de ordine din 28 martie 2013[EN]
Declaraţia Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) cu privire la altercaţia în preajma Reşedinţei de Stat dintre simpatizanţii PCRM şi forţele de ordine din 28 martie 2013[RO]
Declaraţia Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) cu privire la altercaţia în preajma Reşedinţei de Stat dintre simpatizanţii PCRM şi forţele de ordine din 28 martie 2013[RU]
Declaraţia CReDO cu privire la altercaţia dintre simpatizanţii PCRM şi forţele de ordine din 28 martie 2013
Concluzii:
- Asociaţia
Micului Business a organizat legal şi desfăşurat adecvat întrunirea
paşnică din faţa Palatului Republicii.
- Congresul
Civic, simpatizanţii şi membrii PCRM au organizat o întrunire publică în
faţa Palatului Republicii cu încălcarea legii, o întrunire cu procesiune
spre şi în faţa Reşedinţei de Stat contrar legii.
- Congresul
Civic şi organizatorii acestuia nu au anunţat adecvat despre organizarea
întrunirii în faţa Palatului Republicii şi nici despre intenţia de a se
deplasa în faţa Reşedinţei de Stat. Aceştia, încalcînd legea, au provocat altercaţii
fizice cu cordonul de poliţie, soldat cu încălcarea ordinii publice.
- Congresul
Civic şi organizatorii acestuia a încălcat art. 10 al Legii privind
întrunirile, care prevede necesitatea depunerii unei declaraţii prealabile
de către organizator la APL, cu 5 zile înainte de data desfăşurării şi art.
12 (5) al Legii privind întrunirile, care
prevede excepţia prin care organizatorii unei întruniri cu număr
redus de participanţi (sub 50 de particianţi) nu sînt obligaţi să depună o
declaraţie prealabilă.
- Membrii
Congresului Civic, nu au respectat cadrul legal, la manifestaţie
particpînd peste 100 de persoane. Pe parcursul desfăşurării întrunirii sub
formă de marş, a fost depăşit cadrul paşnic de desfăşurare a întrunirii de
către participanţii din partea PCRM, care s-au opus solicitărilor şi manevrelor
legitime ale forţelor de ordine, au aplicat forţa fizică, au adus ofense verbale poliţiei. Dreptul la întrunire publică
paşnică nu este un drept absolut, acesta trebuie exercitat cu bună credinţă,
respectînd caracterul paşnic al întrunirii. Întrunirea nedeclarată poate
fi obiectul unor limitări justificate de alegere a locaţiei de desfăţurare
a acesteia în partea a doua, cum s-a procedat în cazul dat.
Recomandări:
- Forţele
de ordine au obligaţia pozitivă de asigurare şi menţinere a ordinii şi a
întrunirilor paşnice, prin urmare au facilitat corect desfăşurarea întrunirii
Congresului în faţa Palatului Republicii. Forţele de ordine corect au
barat accesul Congresului în scuarul Reşedinţei de Stat. Manevrele puse în
aplicare de forţele de ordine pe parcursul desfăşurării întrunirii au avut
ca scop păstrarea caracterului paşnic al întrunirilor. Acţiunile poliţiei
de aplicare a forţei asupra manifestanşilor Congresului Civic au fost
legitime şi au fost determinate de asigurarea securitaţii persoanelor
protejate, precum şi a sediilor aflate în paza Serviciului Protecţie şi
Pază de Stat.
- Poliţia
urma, totodată, să asgure comunicarea pe tot parcursul întrunirii
organizate de Congres, dar în special pe segmentul marşului şi încercării
acestora de a accesa scuarul în faţa Reşedinţei de Stat. Comunicarea
trebuia să includă informarea şi somarea participanţilor despre
respectarea ordinii publice şi încălcălcarea acesteia în special pe
ultimul segment.
- Organizatorii,
şi după cum este relevant unii
participanţi la manifestaţie, trebuie responsabilizaţi conform
legislaţiei contravenţionale în baza cumulului de probe şi antecedentelor
pentru:
- exercitarea
cu rea credinţă a dreptului la o intrunire spontană sau intrunire puţin
numeroasă,
- incălcarea
procedurii de notificare prealabilă a întrunirii şi neinformarea asupra
condiţiilor de desfăşurare a acesteia,
- nerespectarea
ordinii piblice şi provocarea altercaţiilor fizice cu cordonul de
poliţie.
- Poliţia
va asigura o regrupare mai promtă a forţelor adecvate pentru a asigura
protecţia clădirii Reşedinţei de Stat.
- Organizatorii
manifestaţiei vor respecta cu buna credinţă exercitarea dreptului la libera
întrunire.
Pe data de 28 Martie 2013, în mun. Chişinău, în faţa Palatului
Republicii, au avut loc 2 întruniri
simultane cu organizatori şi mesaje diferite:
1)
prima întrunire statică a fost organizată de Asociaţia
Micului Business şi o şi
2)
a doua întrunire dinamică simultană organizată de entitatea
neformală a Congresul Civic, constînd din simpatizanţii şi membrii Partidului
Comuniştilor din Republica Moldova.
-
Pe data de 25.03.2013, Asociaţia Micului Business,
înregistrează la Primăria municipiului Chişinău, declaraţia referitor la
desfăşurarea unui miting de protest în faţa Palatului Republicii faţă de
interdicţiile de activitate în comerţ. La miting au particpat aproximativ 40 de
persoane. Întrunirea a fost declarată conform Legii cu privire la întruniri.
-
Pe data de 27 martie 2013, se declară că îşi reia activitatea Congresul
Civic. În urma acestei şedinte, consiliile
coordonatoare şi grupurile de iniţiativa ale Congresului, au decis desfăşurarea
în data de 28 martie 2013 a
unui protest unde vor cere desfăşurarea agerilor anticipate. Întrunirea organizată de către
Congresul Civic a început la orele 9.30 în faţa Palatului Republicii şi nu a
fost declarată la Primăria municipiului Chişinău.
Desfăşurarea întrunirilor:
- Întrunirea
organizată de către Asociaţia Micului Business, s-a desfăşurat conform
declaraţiei prealabile.
- Membrii Congresului Civic, după ce au protestat
timp de 30 minute, au decis pe loc să mearga în marş spre reşedinta
preşedintelui din str. N. Iorga pentru a-i cere desfăşurarea alegerilor
anticipate. Conform informaţiilor oficiale, la acel moment, urma să aibă
loc ceremonia de înmînare a scrisorilor de acreditare de către 5
ambasadori.
- Forţele
de ordine au format un cordon uman (apr.60 de politisti vizibili) la
intersectia str. 31 August cu N. Iorga pentru a împiedica accesul manifestanţilor
spre scuarul clădirii Reşedinţei de Stat. Poliţia nu deţinea echipamentul
de protecţie personală, inclusiv scuturi sau bastoane.
- Protestatarii sunt conduşi de cîţiva deputaţi
ai PCRM, inclusiv: M.Tkaciuk, I. Muntean, A.Petkov şi alţii. Cordonul de
poliţie indică prin prezenţa sa clar, că nu va permite accesul protestatarilor
să se apropie de intrarea în clădirea Reşedinţei de Stat. Manifestanţii
continuă mişcarea spre cordonul de poliţie fără a se opri. În imediata
apropiere de cordonul de poliţie, deputatul Tcaciuk, prin gesticularea
manuală indică că va continua drumul protestatarilor printre cordonul de
poliţie instalat. Urmînd exemplul acestuia protestatari se apropie de
cordonul de poliţie şi utilizînd forţa corporală împing cordonul de
poliţie spre scuarul în faţa Reşedinţei de Stat. Toţi protestatarii sunt
antrenaţi în forţarea cordonului mai puţin numeros să cedeze. Se încep
îmbrînceli, altercaţii. Cordonul de
poliţie pune rezistenţa să nu admită accesul protestatarilor în faţa
scuarului. Unele persoane şi unii
poliţişti au cazut pe jos. Se scanda: Alegeri!, Rusine! Protestatarii aveau
asupra lor steaguri.
- Coloana de protestatari continua să înainteze
şi în cîteva locuri rupe cordonul format din poliţişti. Unii protestatari
ajung în faţa Reşedinţei de Stat şi se îndreaptă spre intrare. Poliţia
aplică în continuare manevre
de blocare a celorlalţi protestatari.
O parte mare din protestatari ajung în faţa Reşedinţei de Stat. Poliţia se
regrupează şi formează un cordon în faţa Reşedinţei. Protestatarii au
continuat să scandeze.
- După
cîteva minute, întrunirea se încheie cu dispersarea anunţată de către
organizatori. Nici o persoană nu este reţinută.

